Inseminarea intrauterină - IUI
Inseminarea intrauterină - IUI
IUI poate fi primul pas în tratamentul infertilității. Fertilizarea nu se produce in vitro (în laborator), ci fiziologic, la nivelul trompelor uterine.
Momentul inseminării este controlat pentru a coincide cu ovulatia, pentru a creşte şansa fertilizării.
Această metodă este folosită atunci când sunt îndeplinite următoarele criterii:
A) trompele uterine sunt permeabile
B) vârsta pacientei permite (în anumite situații, vârsta pacientei reprezintă în sine o indicație de fertilizare in vitro)
C) analiza spermei indică o concentrație și o motilitate care permit IUI.
IUI este mai simplă şi mult mai ieftină decât fertilizarea in vitro.
Presupunând că sunt îndeplinite condiţiile de mai sus, această metodă de tratament poate avea succes, mai ales în cazul în care procedura este repetată câteva luni consecutiv.
Numărul de încercări vor fi discutate împreună cu medicul dvs. ginecolog.
Ovulaţia se produce la mijlocul ciclului menstrual şi de obicei, un singur ovocit este eliberat dintr-unul din ovare şi traversează trompele uterine. De obicei, se recomandă un tratament de stimulare ovariană ușoară, pentru a produce mai mult de un ovocit.
Din milioanele de spermatozoizi mobili introduși în uter, numai unul va fertiliza ovocitul. Fertilizarea are loc la capătul proximal al trompelor uterine, aproape de uter. Embrionul se va implanta în peretele uterului câteva zile mai târziu.
Dezvoltarea foliculilor ovarieni (maturarea ovocitelor) și ovulatia vor fi monitorizate ecografic. Atunci când sunt îndeplinite anumite criterii, în funcţie de mărimea foliculului/foliculilor şi nivelul estradiolului, se va stabili momentul inseminării, astfel încât șansele de fertilizare să fie maxime. De regulă, se administrează înainte o injecţie de HCG care are rolul de a declanșa ovulatia, iar IUI se va face la aproximativ 38 ore după aceea.
Embriologul va pregăti proba de spermă, concentrând un număr cât mai mare de spermatozoizi mobili într-un volum mic de mediu de cultură. Ginecologul va introduce apoi in uter proba de spermă prelucrată, cu ajutorul unui cateter subțire.
Procedura de inseminare nu este dureroasă, se efectuează fără anestezie şi durează doar câteva minute.